23 Septembrie


Dormeam, dormeam de prea mult timp parca si nu-mi place cand sunt smulsa din somn de aceeasi durere zilnica devenita ca o partenera de conversatie insuportabila care atunci cand tocmai ai spus un lucru frumos te ia peste picior si te izbeste cu capul de peretii ratiunii...

De prea multi ani ma trezesc in felul acesta violent. Presupun ca asa e la varsta mea. Oricum, se pare ca nu mai am de ales, nu mai pot sa ma intorc in vis pentru ca o si aud pe M cum ciocane la usa sa-mi aduca ceaiul de dimineata si multiplele medicamente inutile dar pe care trebuie sa le iau si sa ma pacalesc ca ma vor ajuta cumva, ca ma vor opri putin in drumul meu spre inevitabila moarte. E trist, e trist sa vezi cum toti te vad inutila, ca nu le mai esti de ajutor, cum iti spun: "lasa, odihneste-te, are cine sa aiba grija de copii, de casa, de facturi, de toate...".

A trecut prea multa vreme de cand nu m-am mai simtit o povara pentru oamenii din jurul meu, pentru toti... Primesc ceaiul, felia de paine cu ce o fi ea si medicamentele; le primesc ca si in fiecare zi, fara entuziasm si parca fara dorinta de a lua aceste mici obiecte care se pare ca ajuta la ridicarea mea din asternuturi. De ce le-as mai lua? De ce m-as mai ridica din pat? Oricum nu mai sunt folositoare, sunt expirata, trecuta de termen. Acum 2 luni i-am rupt mana, a fost atat de stupid. Am cazut in biblioteca, m-am impiedicat de o carte, cred ca era "Insuportabila usuratate a fiintei", cata ironie avem in viata.. A urmat o cazatura inevitabila pe mana stanga, atat a trebuit, s-a rupt. Nici macar nu am vrut sa spun ceva. M se pare ca auzise ceva si a venit in graba, a intrat in biblioteca fostului meu sot si a tras un tipat de spaima.

Asa se intampla cand esti de varsta mea, oamenii cred ca orice lucru care ti se intampla te aduce in pragul unei morti iminente. Intai se sperie apor te dojenesc ca pe un copil mic care desi e certat nu vrea sa priceapa nimic si se revolta ca nu este tratat ca si un adult.


M insista sa las caietul si sa ma odihnesc putin. Trebuie sa o ascult altfel il suna pe fiul meu care in dulcele lui stil clasic va sta o ora la telefon sa ma certe ca nu am grija de mine. Ma voi odihni putin si voi reveni daca cumva va mai rezista acest corp sa mai insiruie cateva ganduri pe foaia aceasta galbena...